Priviri – partea a II-a
Scris de Judith Doe pe 5 mai 2009, marţi
“ Vânt…îmi place vântul, îmi place atingerea lui caldă. Îmi place şi apa pură şi albastră pe care o iei în palme şi o arunci pe faţă, simţind cum îţi dă viaţă. Îmi mai place şi lumina curată a dimineţii, care înfrumuseţează chiar şi cea mai groteasca fiinţă.
Uneori mă simt acea fiinţă grotească. Parcă nu aş avea dreptul să ies în lume. M-aş ascunde mai bine de privirile celorlalţi. Uneori nu vreau să mă uit în oglindă, pentru că ştiu că omul din oglindă mă minte cu neruşinare. Uneori prefer să aleg drumul cel mai ocolit şi retras.
Dar apoi…o privire şi totul se schimbă. Privirea ochilor jucăuşi. Îmi place să mă uit în ochii aceia. Sunt singura oglindă care mă minte frumos. În ochii aceia sunt şi eu frumoasă. Simt asta…Ştiu asta…
Şi mă pierd în ochii veseli. Mă pierd…în priviri. “
by Maria
Petunia Rumba spus
Apa pură şi rrrece. Pe mine mă sperie apa rece. Pe mine mă sperie multe.
Uă, e asta prima scriere a ta (publicată) care nu e aşa optimistă, sau doar îmi pare mie?
Maria spus
Prefer să nu răspund la întrebare (care oricum era una retorică)
Maria spus
A, era să uit. E defapt “apa pură şi albastră”. Prin urmare nu e rece. E apă de ploaie…ploaie de vară
Petunia Rumba spus
Da? Ăăăă înseamnă că asta de acum câteva minute (care m-a oprit din a adăuga astea pe forum) n-a fost de vară.
Şi mnu, întrebarea nu prea era retorică, da’ fie.
Maria spus
Da
)…ploaia de acum cateva minute nu a fost de vara. Asta se numeste ploaie torentiala, cum ziceam eu in alte scriituri de-ale mele 
(pentru mai multe detalii poti sa o intrebi pe Judith Doe sa iti dea link-ul pentru un anumit blog)