Arhiva pentru mai, 2009
Scris de Judith Doe pe 31 mai 2009, duminică
I got tired of working
in the happines factory
where everybody’s joking
with their lives
and with me.
Maybe I need a break
from hand-making smiles
and from checking
twice a sec
The Department Of Hugs.
The machines will keep going,
they’re better of without me;
I’ll be out there living
a real life, you see…
I think I can manage
stomache butterflies,
early morning breath
and character disguise.
I can live my life
out of this place
where everyone lies
and nobody cares.
de Maria
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: character disguise, early morning breath, hand-making smiles, Maria, stomache butterflies, the department of hugs, they're better of without me | Lasă un comentariu »
Scris de Judith Doe pe 31 mai 2009, duminică
Un el şi o ea…
Ba nu,
o ea şi atât.
Obişnuiam să caut -
acum învăţ cum să evit.
Stele-au apus,
s-au dus spre infinit,
spre zări,
spre trecători
peste ape
şi peste cărări.
Privirile s-au stins
din toropeala care pune capăt
primăverii
şi mă lasă uscată,
înainte de toamnă.
Trăiesc acum
din amintirea unei alte veri
şi sper
că vara ce-o să vină
să fie cel puţin
pe-atât de albastră,
pe-atât de udă
şi de crudă
pe cât mi-o doresc.
de Maria
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: amintirea, Maria, obisnuiam sa caut, priviri partea III si IV, uda si cruda, un el si o ea..., vara albastra | Lasă un comentariu »
Scris de Judith Doe pe 17 mai 2009, duminică
“-Bună ziua, avem instalată o antenă Dolce şi nu mai merge. Am apăsat pe un buton roşu de la telecomandă şi acum nu mai putem să pornim receptorul.
…….
-Nu, nu arată nimic. Este negru.
…..
-Staţi un pic.
….
-Da, era apăsat pe O şi acum am apăsat pe 1.
…..
-Nu, încă nu se vede nimic.
…..
-Da, e pornit televizorul…Ba nu, acum l-am pornit.
….
-Da, acum e pornit.
….
-Nu, nu se vede imaginea. Sunt doar purici.
….
-Da, am apăsat pe 111.
….
-Da, a apărut acum AV.
….
-Nu, încă nu se vede nimic.
….
-Mulţumim.”
Uneori nici nu îţi dai seama de unde vine maleficitatea. Poate veni chiar de la o fiică şi o nepoată care s-au săturat să audă la maxim tâmpeniile pe care le ascultă la maxim tatăl/bunicul lor pe Etno şi Taraf. Până şi o mufă scoasă de la locul ei sau un buton apăsat poate fi malefic.
Mai malefic decât crezi…
P.S. Cum “binele” învinge întotdeauna, până la urmă au reuşit să pornească televizorul. Astfel, fiica nu s-a mai putut bucura de liniştea de la ţară de care oricum nu avea nevoie pentru că iubea la nebunie zgomotul oraşului de care avea parte în fiecare zi, iar nepoata nu a mai putut învăţa la istorie pentru că oricum avea o grămadă de note de 10 şi nu ar fi deranjat-o un 5 în teză care ar fi contat la admiterea la liceu.
Oare chiar a învins binele?
P.P.S. Da, acestea sunt întâmplări adevărate, petrecute în zilele noastre, într-o comună dintr-un judeţ de munte. Personajele încă mai trăiesc şi două dintre ele speră să se ia curentul odată!!! în timp ce pe celălalt îl doare undeva de liniştea fiicei, nepoatei şi a tuturor oamenilor pe o rază de 1 km în jur.
de Anonim
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: anonim, dolce, fara nume, fiica si nepoata, malefic, s-au saturat | 1 comentariu »
Scris de Judith Doe pe 17 mai 2009, duminică
” Spre zările de ceaţă
plutesc
şi mie-mi pare
că-n zori de zi mă strigă
încet,
din depărtare
un glas încântător,
un viitor
de mult aşteptat
şi uitat
printre vise.
Seara,
înainte de culcare,
fac o plimbare
printre stele,
până la luna,
unde stă ascuns
printre roci argintii,
într-un cufăr de aur,
înfăşurat în mătase,
un tainic viitor,
un prezent trecător,
un trecut mucegăit
şi un vis tălmăcit
de o vrăjitoare bătrână.
În marea de vise
din timpul zilei
mă pierd
şi încerc
în timpul nopţii
să transform visele
în visuri,
poate aşa îmi voi găsi
drumul
spre un viitor strălucit,
un prezent nemărginit,
un trecut fericit
şi un vis trăit. “
de Maria
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: Maria, poezie, prezent, spre zarile de ceata, trecut, viitor, vis | Lasă un comentariu »
Scris de Judith Doe pe 17 mai 2009, duminică
” Când solitarismul ţi se îneacă în vene
Iar nervii îţi ard sarin
Când tot ce percepi e un amalgam de durere
Şi te cutremuri, cochet, senin
Ştii că ultima ta gură de aer curat
Era, de fapt, murdară. “
“Nu-mi tocmai pasă.”, by Petunia
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: aer, cand solitarismul ti se ineaca in vene, durere, inspresiune, petunia | 1 comentariu »
Scris de Judith Doe pe 5 mai 2009, marţi
“I
Dar tu nu ştii nimic la biologie
Şi asta… chiar îmi ucide inspiraţia
Nu că aş fi avut vreodată prea multă
Ieri mi s-a spus că am scris o chestie… superficial.
Şi mi-a plăcut.
Şi-o mai pot face, dar ar trebui să mă chinui naibii… să găsesc o rimă.
Iar aici este locul unde începe poezia, căci până acum nu era decât proză în versuri.
Sau… poezie, cum i se mai spune.
II
Aş vrea să-mi modelez suplu starea
Să închid ochii
Şi să privesc definitivarea
Şi zarea
Şi să şterg rândurile astea
Paştele mătii…
Şi dacă *tu*, *cumva*, crezi că eu am scris involuntar greşit
Te înşeli negreşit
Mai am o zi ca să-mi curăţ balele de pe geam
Şi nici măcar nu pot scrie ceva în versuri care
Mai presus de a rima
Să aibe logică mai multă decât are imprudenţă
Şi ştii când încerci să scrii şi nu-ţi iese?
Nu-i nimic, îţi explic cum e cazul meu, indiferent ce ai răspunde
Ştii că îmi pasă de tine
Ştii…
(ştii, nu?)
Păi, în primul rând, da, aş renunţa
(zi-mi te rog că ştii)
Dar, apoi, m-aş gândi că am neapărată nevoie de a aşterne ceva
(defapt nici măcar nu ştiu eu că îmi pasă, de ce ai şti tu?)
Şi nu am chef să mai scriu pe blog
(dar măcar tu să-mi zici că ştii…)
Chiar nimic şi chiar nu ştiu de ce
(nu…)
Dar mă mulţumesc cu a începe să încerc să concep ceva mai… liber
(nu, nu, nu e nevoie, nu merci)
Aşa că de-aia am făcut asta şi am să continui
(ţi-am zis odată că nu mai vreau)
O bucată din mine vrea ca eu să continui
(NU!)
III
Dar de ce structurez asta pe strofe?
Atunci când, aparent, împart totul fără nici o logică?
Iar, în caz că logica există
Eu nu o cunosc
Dar de ce-aştern versuri albe
Când ştiu că ar rima catastrofe cu strofe?
Şi logică cu…
Ei bine, tocmai am realizat de ce aştern versuri albe
Când ştiu că şi cu ce ar rima strofele
Şi ştiu că versul precedent nu prea pare să are sens
… Şi nu te lega de cum scriu că ţi le bag pe gât cu tot cu monitor
Nu mă crezi?
Nu?
…
Şi ce dacă?
La naiba…
III
WTF?
Da, ştiu…
IV
Ca să revenim
Ba nu revenim că mi-am pierdut ideea
Doamne, ce amuzant sunt?
Nu?
Sunt amuzant.
Amuz.
Mor.
Mori.
Gata! “
by Petunia
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: 11, lipsa, logica, mori, o cu totul alta noutate, petunia, rima | Lasă un comentariu »
Scris de Judith Doe pe 5 mai 2009, marţi
“I-am zis doar vântului c-aş vrea să vii
şi gândul n-a ajuns la tine.
Normal că n-a ajuns, eşti prost?…
Baloane cu aer cald pline
de visuri şi speranţă, fără rost
trimis-am, numai, ţie, tu… nu ştii.
Eu… i-am zis doar vântului c-aş vrea să vii.
Dar vântul nu-i postaş plătit de stat.
Si-n gândul meu noi suntem doi şi unul.
Dar gândul meu e orb şi surdo-mut, şi-mi suferă stingher în minte…
Cred c-am vorbit de… 4 ori. Gorunul
sau cerul lângă care te-am văzut, care mi te-aducea aminte,
e şi el dus… ingraţii, l-au tăiat…
Telefon, nu ti-am cerut, şi nu mi-ai dat.
Ştiam că pleci doar la nişte rude
şi că ai să te întorci, deci.
“Vin înapoi.” – Aşa ai spus şi tu.
De minţit, nu… nu erau reci,
nu-ndeajuns. Tu n-aveai de ce, nu?…
Dar, drago, pleoapele îţi erau ude…
Dac-ar avea măcar un pic de sens aş şti…
Dar eu… ştiu doar că i-am zis vântului c-aş vrea să vii. “
by Eudoxiu
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: eudoxiu, eu i-am zis vantului c-as vrea sa vii, gandul, pleci | 3 Comentarii »
Scris de Judith Doe pe 5 mai 2009, marţi
“ Vânt…îmi place vântul, îmi place atingerea lui caldă. Îmi place şi apa pură şi albastră pe care o iei în palme şi o arunci pe faţă, simţind cum îţi dă viaţă. Îmi mai place şi lumina curată a dimineţii, care înfrumuseţează chiar şi cea mai groteasca fiinţă.
Uneori mă simt acea fiinţă grotească. Parcă nu aş avea dreptul să ies în lume. M-aş ascunde mai bine de privirile celorlalţi. Uneori nu vreau să mă uit în oglindă, pentru că ştiu că omul din oglindă mă minte cu neruşinare. Uneori prefer să aleg drumul cel mai ocolit şi retras.
Dar apoi…o privire şi totul se schimbă. Privirea ochilor jucăuşi. Îmi place să mă uit în ochii aceia. Sunt singura oglindă care mă minte frumos. În ochii aceia sunt şi eu frumoasă. Simt asta…Ştiu asta…
Şi mă pierd în ochii veseli. Mă pierd…în priviri. “
by Maria
Publicat în Arte ale scriiturii | Etichetat: apa, frumoasa, lumina, Maria, oglinda, partea a II-a, priviri, vantul | 5 Comentarii »
