“Idiot
Prefata: Urmatorul material prezentat este pur fictional. Orice aparenta asemanare cu realitatea, sub forma de nume, intamplari, situatii, sentimente si orice altceva mai apare acolo este mai mult decat pur intamplatoare. Este omogen din culpa si garantat fara cea mai vaga intentie.
Prefata2: Orice poate fi citit aici poate fi inventat, deci fictiv/fals. Asta include prefetele. Toate cinci.
Prefata3: Imi asum completa vina pentru orice tip de plagiat care apare aici, insa as dori sa repet Prefata inainte. Dar ma abtin din a o face.
Prefata4: Pentru orice minciuna, exista un adevar. Si viceversa.
Actul1
Capitolul1
“Debutul actului va fi scris in acest paragraf.” Un tanar, [hai sa-i spunem Idiot... da, Idiot Stantantinescu] Idiot, sta si scrie pe blog. Se inspira din tot ceea ce gaseste, momentan foloseste inimioara de pe perete ca inspiratie. Acea inimioara a fost amplasata acolo de catre sora lui [hai sa'i spunem Mai-putin-Idiot Stantantinescu] Mai-putin-Idiot, atunci cand a decis sa ucida toate insectele din casa si sa orneze peretii sai cu cadavrele lor. Aceasta camera si acest perete au fost ultimii care au mai apucat renovarea interiorului incintei. Are de gand sa posteze ceea ce scrie pe blogul lui privat. Atat de privat incat nu poti intra decat pe baza de invitatie… si nu a trimis invitatie nimanui. El obisnuieste sa poarte conversatii pe [un sistem de mesagerie instanta pe baza de internet, hai sa-i spunem I'mamess] I’mamess, conversatii (denumite complet inspirat, “conferinte”) intre toate cele doisprezece conturi ale sale de pe acel sistem si in care isi discuta, cu toate cele 7 alter-ego-uri toate problemele sale. Apoi posteaza un log pe care il salveaza automat al lor, cate un log de pe fiecare cont. Dupa aceasta, fiecarui log in parte ii creeaza cateva mici modificari, corespunzatoare ego-ului sau de pe acel cont. Uneori, mai mult de un singur cont au acelasi ego, fiind nevoie sa pui laolalta logurile ambelor conturi pentru ajunge undeva. Astfel, el isi exprima permisiv, limitat, precaut si eficient toate gandurile si trairile, pana in cele mai ascunse, chiar si ale subconstientului… sau “inconstientului”, cum ii place lui sa il numeasca (acei cativa ani petrecuti la manastire, pe timpurile celui de’al doilea holocaust au fost primiti cu apreciere si bratele deschise de el, reusind sa invete o noua… “revolutionara” tehnica de meditatie). Toate acestea il ajuta sa’si pastreze echilibrul, traind o viata in care e dezbinat pe mai multe planuri. Toate acestea il ajuta sa nu cracheze permanent.
Blogul sau nu exista de mult, iar existenta sa nu e cunoscuta decat de foarte putini, iar acei putin care il stiu au renuntat de mult la ideea de a incerca sa “patrunda”. Fie stiu ca nu are rost si nu au sa reuseasca, fie si-au dat seama ca nici macar nu au de ce. Toate au un pret, isi spune Idiot de fiecare data cand afla cum singurul lucru care il tine departe de a ceda psihic e si acela care il indeparteaza de toate cunostintele sale, pe care oricum le renega, datorita faptului ca nu au incredere in el. Nu a ramas cu mult, nu ca ar fi avut prea multe inainte, dar macar stie ca are ceva ce nu ii va poate lua nimeni… si nu e vorba de libera exprimare.
Cu toate acestea au mai ramas cateva persoane care incearca cu disperare sa patrunda in gandurile sale, printre acestea numarandu’se:
Maria Marvic: o fosta colega de banca. A ramas obsedata de Idiot… si nu numai de Idiot, ci de orice idiot. Din pacate, singurul idiot pe care il mai considera idiot e Idiot, care nu e deloc idiot. Obisnuia sa il uimeasca, inspaimante si incite pe Idiot prin caracterul si spontaneitatea sa, insa dupa o serie de gafe si actiuni mai mult sau mai putin intruzive, colectia sa de eforturi pentru a-l impresiona a reusit sa culmineze prin a-l indeparta complet de ea si prin a-i determina comportamentul sau de dupa acele evenimente sa il inspaimante pe Idoit. Sa il inspaimante si atat. De atunci a devenit un pic mai retrasa si ea, pierzand unul din putinii prieteni pe care ii considera ca’i are si castigand un aparent singur tel in viata.
Radu Mona: Paranoic i’ar spune unii, dar eu, narator omniscient ce sunt, pot sa spun ca vrea sa dovedeasca ca Idiot nu e ceea ce pare. Intentiile sale sunt si bune… si rele, dar nu pot fi in ambele feluri concomitent.
Si a scris postarea. A mai scris inca o postare, a mai ucis inca o amintire sau un gand calator, a mai trecut peste o etapa, a mai inchis ochii odata. Stinge calculatorul si iese la o scurta plimbare. E modul lui de a uita de lucruri… odata spuse, nu se va mai gandi la ele, iar chiar dupa ce le reciteste, nu si le mai aminteste, sau macar reuseste sa renege si reprime totul. E felul lui de-a fi. Sau macar a fost candva. De-a lungul plimbarii intalneste caini, pisici, copaci, iarba, autovehicule, linii albe, linii punctate, linii negre, linii verticale, linii orizontale, linii frante, linii curbe. Se retrage de-a lungul liniilor caii ferate, unde reuseste sa-si aseze cele cateva ganduri care i-au mai ramas. Decide ca maine sa mearga intr-o scurta drumetie, pe munte. Oricum nu e prea departe si e zapada, asa ca va inchiria o placa si va aluneca pana jos, la poale, de unde va lua telescaunul, iar apoi va cobora pana jos. Va fi o zi calma si placuta.
Se innoptase deja, iar drumul spre casa era departe de a fi scurt, drept urmare, a decis sa plece. Pe drum e izbit. Dar numai de linii. Toate autovehiculele il rateaza, totii copacii s’au ferit de el. Toate pisicile au disparut din calea sa, iar toti cainii s-au ascuns inainte sa-si dea seama de ce. Ajuns acasa, arunca la gunoi sticla de vodka pe care o bause si se tranteste in pat pentru a-si primi portia bine-meritata de somn, macar n-a uitat Mai-putin-Idiot sa regleze temperatura. Iar dimineata ar veni si l-ar gasi in pat, dupa un bine-meritat somn. Dar dimineata nu vine sa il gaseasca in pat….
Capitolul2
Un adanc si strident gust de repulsie si ingratitudine il trezeste pe Idiot din somn. Se ridica din pat si purcede inspre a ajunge unde si-a promis. Isi ia lucrurile pe care le-a pregatit de aseara si pleaca. In mod ciudat intreg drumul a fost parcurs foarte repede, cu toate ca peste noapte se pare c-a nins calumea, zapada fiind aproape de 50 de cm, spre deosebire de lipsa sa completa de aseara. Nimic nu era pe strazi. Nu ca ar fi fost prea mult in restul timpului, dar cu siguranta era mai mult decat nimic. Dar Idiot se lasa prada gandului ca poate el nu reuseste sa perceapa nimic, la cateva secunde dupa ce-si da seama ca n-a ascultat nimic. Isi scoate mp3playerul, isi pune castile si….
URLA! Suna alarma de la telefon… aparent de cateva minute. Idiot se intoarce din balta de bale in care dormea, scapandu-si capul de pe covor, cu o subtila bubuitura, pe parchet. Deschide ochii, scoate telefonul si opreste alarma, apoi printr-un gest de nevastuica flausata superficial arunca telefonul pe parchet si trage plapuma de pe pat pe el. Dupa 5 minute de hibernare, isi aduce aminte ca e marti si deschide brusc ochii, moment in care se si ridica si facu tandari masuta mica, fost amplasata estetic si functional intre pat si covor (cu alte cuvinte, deasupra viitorului nostru erou). Dupa o scurta perioada de reflectare in urma careia a decis daca durerea de cap e de la masuta, alcool sau ambele, Idiot se ridica si duce cealalta sticla de vodka si cele doua doze de bere la gunoi.
Se pozitioneaza in mod automat la calculator si incepe sa posteze progresul in lupta sa impotriva dependentei de alcool. Isi face ghiozdanul, un scurt rezumat al temelor si pleaca la scoala. A iesit pe poarta si-a trecut de partea cealalta. Vede ca a iesit catelul odata cu el (si ca nu prea are chef sa reintre de unul singur). Inevitabil, urmeaza intrebarea “De ce a trecut puiul strada?”, insa inainte sa apuce Idiot sa si’o puna e intrerupt de gustul metalic al sangelui care ii strabate narile, traheea si gura. Sunetele cauzate de ghiozdanul care se zbatea in agonie sub roata unui tir alterneaza aproape coral cu demonstratia impecabila de bolboroseli ale sangelui si ruperi ale membrelor care rezonau taios cu atmosfera rece de dimineata din jurul sursei lor, interiorul Idiotului.
“E mult mai simplu sa inveti pe propria piele” e tot ceea ce mai poate Idiot sa gandeasca inainte sa-si dea seama ca nu mai are rost sa faca singurul lucru la care nu a renuntat niciodata pana acum, moment dupa care deschide gura si permite lichidelor de acolo sa se scurga. Un atentat esuat de a inspira se soldeaza cu simtitul coastelor care ii strapung plamanii si nasterea unui zambet jumatate viu, jumatate decedat si jumatate corcitura de pudel vietnamez cu durere pudra. Idiot mai deschide o ultima oara ochii, moment in care observa ceata, puiul care trece strada si limba baloasa a lui Fifi care ii inchide pe vecie ochiul stang, in timp ce dreptul continua sa se zbata frenetic cum facea si inainte.
Postfata: Povestea asta are si o morala, doar ca autorul (Petunia) a decis sa nu o introduca in textul propriu-zis sau in oricare anexa a sa.
Postfata2: Absenta diacriticelor nu e si nici nu va fi motivata. Consider-o parte a „operei”! “
by Petunia Rumba
