Bine aţi venit!
Scris de Judith Doe pe 20 februarie 2009, vineri
Ne face o deosebită plăcere să anunţăm apariţia revistei neoficiale a Colegiului Naţional “I. C. Brătianu” din Haţeg. Sperăm că vă veţi simţi bine între paginile noastre, fie ca cititori sau colaboratori.
O scurtă prezentare a structurii revistei: am creat mai multe pagini în care se explică procesele de creaţie, procesare şi publicare ce vor avea loc pe-aici şi pentru a uşura accesul vostru la anumite informaţii. Pagina “Despre proiect” prezintă evoluţia ideii noastre de creare a acestei publicaţii şi câteva întrebări şi răspunsuri de interes general. În secţiunea “Participanţi, colaboratori, redacţie” vor fi enumerate persoanele care au contribuit într-un fel sau altul la conţinutul revistei. Dar asta probabil numai pe la sfârşitul lunii. Pagina cu “Reguli!” cuprinde un set de metode de rezolvare a unor eventuale probleme. Vă recomandăm să vizitaţi aceste secţiuni, spre o mai bună inţelegere.
Nişte sfaturi: nu vă fie teamă să împărţiţi cu ceilalţi creaţiile voastre, indiferent de natura lor, dacă stiţi că pot fi de folos, că pot aduce bucurie cuiva. Daţi dovadă de maturitate şi nu vă temeţi să vă afirmaţi! Iar locul ăsta se vrea o metodă de socializare culturală, o reţea a elevilor de la “I. Ce.” care vor mai mult decât doar note bune sau haine mişto. Trataţi-l ca atare!
În final, sperăm să vă placă!
Cheers, Redacţia.
Maria spus
Imi pare rau. Regret sincer ca revista noastra a murit. Era un izvor de nonconformism care a secat fara sa ma mire. Traim in Romania.
Macar am incercat.
Congrats, judith, pentru idee!!!
Shame on us pentru ca nu ne-am tinut de ea!
Chiar regret…